Secrete în pastel

Câteva picături de apă sărată se prelingeau pe pielea obrajilor lipsită de fluiditatea rubiniului sânge. Voia să îi dea o identitate fecioarei cu chip îmbibat în paleta cromatică a unui meşter făurar de îngeri. Fiecare nume, purtat de un gând sălbatic, se transforma din vultur, în muscă pe perete. Nimic nu se potrivea, fiecare sunet pângărea imagina angelică a unei figuri fără suflare în jurul căreia îi gravitase întreaga existenţă efemeră.

 Un moment, o singură şoaptă divină, purtată de solitarul vânt îi adusese mântuirea. Ea era Julieta, numele iubirilor pictat pe pânză. Se pierdea pe sine însuşi în codrul de tăciune al ochilor ei, îşi sfărâmase propriul chip lepros în speranţa de a le da viaţă. Buzele ei, rodii însângerate, fuseseră croşetate din parfumul toamnei şi aripile fluturilor, pentru a îi zâmbi lui, pentru a îl subjuga şi a îi dicta destinul.

Încercase să îi dea un trecut, un istoric acelei reci zeiţe. Să fi fost ea oare acea Eleana, a cărei dragoste pentru un frumos Paris, mistuise  întreaga Troie. Îşi scuturase capul, încercând să alunge tornada de gânduri puerile. Ea nu avea cum să fie Elena, căci ea era o singură Julieta, şi anume a lui.

Ea era fantasma sa. Probabil trăise în Roma, ochii ei sugerau senzualitatea fină a sângelui sicilian. Fusese cu siguranţă actriţă. Vedea în faţa acum rigidă, mia de măşti purtate, înghiţite de un monstruos trecut. Nu avusese copii. Privirea ei nu era una mămoasă, ci una cochetă. Trăise puţin, murise repede, dar zâmbise mult. Acesta era caracterul redat de portret. Tânărul îşi arcui buzele într-un zâmbet trist, scenariul care acum câteva secunde i se păruse real, acum se spulberase, transformându-se în scrum. Julieta era un mister.

Aşa începuse coşmarul. Căutase cu soarele în braţe, străbătând luncile inexorabile ale timpului, plăsmuirea vie a chipului  plămădit din culoare şi vise. Cu o ultimă suflare, o găsise, revăzuse acei ochi vioi de gitană, precum o perlă neagră pe chipul de fum al unei vrăbii. O zărise într-o rochie de vară, învăluită într-un văl de parfum franţuzesc. Mirosul îi palpitase multă vreme în nări. La gât, legată cu lejeritate se afla o eşarfă galbenă.

După ani şi ani murise el, dar o făcuse împăcat. Descoperise unul din multele secrete înlănţuite de opera acelui Picasso anonim. Aflase că undeva, printre iţele încurcate ale timpului, trăise, zâmbise Julieta. Acesta fusese singura comoară furată fetei, singurul secret dezgropat din sicriul său.

Simularea la limba şi literatura română.

Am trecut şi prin asta. Astăzi am avut prima simulare pentru examenul pe care îl voi susţine în vară şi anume pentru capacitate. Totul a început foarte frumos, ne-am aşezat în bănci într-o presupusă linişte, ce a devenit pe parcurs o adevarată tornadă de şoapte. 

Când au apărut subiectele am tresărit cu toţi, parcă îndemnaţi de aceeaşi voce nevăzută. Un text aproape kilometric, se afişa în faţa noastră cu o nemărginită obrăznicie. Am citit calmă subiectul şi apoi am pus mâna pe pix. Cum eu sunt ghinionul întruchipat, aproape inevitabil, pixul cel nou, cumpărat special pentru acest eveniment important, m-a lăsat. Nu-i nimic, trecem şi peste asta, nu?  Ei, noroc cu o profesoară mai simpatică care m-a văzut în această mică dificultate şi mi-a împrumutat pixul ei. 

Dar să revenim la oile noastre sau simulările noastre. Subiectul  întâi părea promiţător, dar doar părea fiind o iluzie optică. Găseşte tu drag cititor sinonim pentru "scânteietor". Sunt sigură că te uiţi cu ochii mari şi întrebi ce e aşa greu...Lipsa de inspiraţie, asta ucide geniile. Într-o doară am scris arzător, deşi cuvântul încă îmi zgârie timpanul. Uite aşa se pierd două sutimi.

Iar la compunerică, să vezi şi să nu crezi, mi-a picat apartenenţa textului citat într-un gen literar. Poezie, gen liric, dă-i şi scrie Mădălina...Şi merge totul foarte frumos, dau definiţia, spun cum e organizată în versuri biata poezie, dar la mărcile lexico-gramaticale ale eului liric ia-le de unde nu-s. Zăresc într-un colt, parcă ascuns printre cuvinte un amărât verb la persoana I. Nu vă spun ce bucurie m-a cuprins, trimiţându-mă în al nouălea cer...De aici treaba a mers ca unsă. Am trecut sumar prin gramatică, baiul cel mare fiind la literatură.

Mă aştept la o notă bunicică pe care abia aştept să v-o comunuic în prealabil. Până atunci trag aer în piept şi mă pregătesc pentru simularea la matematică.