marți, 1 aprilie 2014

Cinşpe

Dragă Cinsprezece, nu, mai bine Cinşpe , am chef să te alint în cel mai arhaic şi vulgar mod posibil. Te-am aşteptat atât de mult timp, mereu mi s-a părut că tu eşti descătuşarea sufletului, primăvara cel va face să-n florească. Când eram învăluită în stratul gros al inocenţei mi se păreai regină cu diademă de cristal, acum diadema ţi s-a transformat în chitară şi rangul în gânduri abstracte.

Tot ce îţi cer sunt zâmbete multicolore pictate pe buze şi pulbere de vise-n gene.Vreau să scriu cu freamătul nebun al unui om inspirat, să îi fac pe cei ai căror ochi îmi citesc rândurile puerile să râdă, să plângă, să vibreze. Vreau din nou nisip sub tălpi; un nisip auriu, fierbine, care să-mi străpungă nu doar epiderma ci şi oasele. Vreau că în tot acest deşert haotic să-mi întâlnesc oaza de linişte.

Da Cinşpe, îmbibă-mă cu acelaşi miros jilav al Dunării care mi-a căptuşit şi până acum plămânii. Lasă razele de aur topit ale soarelui să-mi brăzdeze chipul şi să-mi brodeze teneul în măsliniu.

Îţi scriu azi, ieri, 31, am fost cu capul în nori şi inima în lavă. Azi mi-a revenit inspiraţia, iar degetele mi-au pulsat de bucurie, am vrut să îţi mulţumesc că ai venit şi să te rog să-mi pricinuieşti aceea dezmorţire a trupului şi a sufletului după care tânjesc cu nerăbdare.

Aceeaşi eu,
 draga ta.

2 comentarii:

  1. Să ai parte numai de răsărituri sufletești și de inspirație la cei cinșpe ani!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc mult Ade, mereu ai gânduri bune şi mă faci să zâmbesc în cel mai adevărat mod.

      Ștergere