Constatări

Mă simt ciudat, nu mai am chef de nimic, şi respiratul mi se pare un efort. Este una din acele zile în care buzele mi-s cusute cu aţă. La început trag de ele, mă zbat, încerc să mi le desprind, apoi mă resemnez şi tac. Dacă tac sunt moartă? Nu, doar tac. Mai iau o gură de cafea. E amăruie, îmi place! 

Vine Crăciunul. Am devenit Grinch? Nu, doar că nu îmi place. Aştept sinucigaşii de la televizor, alcoolici anonimi şi miliardele de toxiinfecţii alimentare (poate nu chiar miliarde). Am uitat de scumpul Guţă, care se decide să celebreze naşterea Domnului prin colinde manelizate. Dă-mi Domane un pistol, te salvez eu de la asemenea chin. 

Ascult Nirvana, mă scoate din letargie sau poate mă afundă mai tare, dar nu îmi dau seama. Minutul 46, încă două şi termin albumul. Care? Nevermind. Când am să mor am să îl caut pe Kurt. Vreau să îi ofer drept ofrandă urechile, le merită din plin, mi-a făcut viaţa frumoasă. 

De câteva zile mă întreb dacă gălăgia înseamnă linişte, o linişte uniformă, letală. Când plouă, picăturile râd, dansează, ţopăie ca băştinaşii în jurul unui foc înghiţi de astifinţit, aia înseamnă linişte, nu? Eu aşa cred. O savurez cu ochii închişi, sau aţintiţi pe fereastră. Acum nici nu plouă, nici nu ninge, cerul este indecis. Propun un referendum, doar avem şi noi drepturi, sau poate nu?

A venit vacanţa. O aşteptam cu sufletul la gură, mă săturasem de teze, teste, ascultări, simulari, acum o urăsc. Este atât de greţoasă, plicitisitoare, fără vervă, mă seacă de viaţă. 
Voi cum o mai duceţi? Aşteptaţi Crăciunul?