Cumătra găteşte

În cazanul ei de titan, Cumătra a  aruncat un pumn de limbi ascuţite de pisică, vreo două sau trei picioare de broască râioasă, câteva aripi de muscă şi multă cerneală. A amestecat bine cu lingura ei din lemn de cireş, până când poţiunea a devenit omogenă. Aburi emanaţi erau negri şi înecăcioşi, cu gust amărui. Gândindu-se bine, Cumătra noastră a mai pus şi o mână de iasomie, poate aşa mai îmblânzea licoarea cu gust de început, dar era înzadar, începuturile sunt amare şi vâscoase indiferent de ce ingrediente ai adăuga. Luând un pahar cioplit pe margini şi-a pus câteva picături din preparat, a gustat cu teamă şi mai, mai că inima i s-a oprit când lichidul i s-a scurs pe gâtlej.

Începutul nu era bun fiert, limbile de pisică erau prea ascuţite şi îi sfâşiau gâtul, iar picioarele de boască nu se topiseră, câteva falange stăteau parcă adormite pe fundul paharului. Atunci Cumătra s-a hotărât să facă începutul la cutor, poate căldura îl va face să crească, iar aburii vor avea mirosul dulce al iasomiei. Punând într-o tavă o lingură de început, adăugând şi un plic de praf de copt, Cumătra a azvârlit tava în cuptor şi a început să aţâţe focul cu aşchii uscate. Şi se coapse  începutul o zi şi o noapte, iar aburii nu mai erau negri şi înecăcioşi, dar nici dulci ca iasomia nu erau. Când într-un final se hotărâ Cumătra că e gata începutul şi scoase tava din cuptor, un miros metalic asemănător smoalei năvăli în vizuină. Luă un cuţit şi tăie o bucăţică din începutul copt, iar apoi când încercă să o înghită, se încecă cu ea. Ochii îi ieşeau din orbite, iar degetele ciolănoase strângeau cu putere gâtul veştejit în care rămăsese înţepenită bucata de început.

Când într-un final reuşi să scuipe începutul, ochii îi erau înlăcrimaţi, iar buzele îi deveniseră violeţi. Cumătra se săturase şi de gătit, şi de început, dar totuşi acesta trebuia mâncat sub o formă sau alta. Peste început nu poţi să sari, trebuie să orbecăi la fel ca ceilalţi în întuneric până când un chibrit cu pucioasa pe jumătate folosită se va aprinde, abia atunci începutul se va termina până la ultima frimitură. O soluţie, precum o picătură de apă rece în cel ai adânc iad, îi năvăli Cumetrei în minte, poate dacă usca începutul şi îl înghiţea repede, precum o pastilă, va uita că a şi existat un început.

Uite aşa a terminat Cumătra cu începutul şi acum se pregătea cu groază pentru un sfârşit cu gust de miere şi miros de ciocolată. În ciuda aromei, Cumetrei nici sfărşitul nu îi plăcea, ca un profet cu ochii bulbucaţi el prevestea un alt început cu gust de fiere.

Cumătra s-a îndrăgostit

Cumătra şi-a luat paltonul din blănă de cârtiţă şi pălăria cu pană de guguştiuc şi s-a dus să se îndrăgostească. A auzit ea că e un lucru frumos şi cum în toată viaţa ei, precum un ghem de aţă încurcat, nu avusese nici o experienţă frumoasă s-a hoatărât să plece în lumea largă şi să îşi caute iubirea.

A mers ea ce a mers şi obosită de drum a intrat în prima cârciumă ce i-a sărit în cale. Pereţii erau zdruncinaţii de vântul ce urla ca un nebun, iar un miros vag de mucegai plutea în jur. Cumetrei i-a plăcut locul, o făcea să se simtă ca acasă. În cârciumă nu mai erau decât câţiva urşi beţi şi o veveriţă gâtuită ce încerca să cânte o baladă siropoasă. 

Un lup lăţos, a întrebat-o dacă vrea să bea ceva. Cumetrei i-au sclipit ochii, niciodată nu mai băuse. Văzu diferitele sticle aşezate pe un raft din lemn putrezit şi înclinând uşor capul, făcând pana de guguştiuc să se balanseze în faţă şi în spate, a arătat cu degetele osoase către sticla din mijloc.

Lupul a râs şi i-a spus că aceea sticlă conţine iubire, apoi luând un pahar fără fund i-a turnat câteva picături. Cumătra nu mai putea de drag, simţea cum inima îi bătea furtunos în piept, căutase atâta timp dragostea, iar ea stătea ascunsă într-o magherniţă uitată de timp.

A luat paharul fără fund şi a făcut lichidul dens şi negricios să se lovească de pereţii de sticlă. Ea credea că iubirea este roz şi miroase a vanilie, iar această licoare nu corespundea imaginii pe care de-a lungul timpului şi-o dezvoltase asupra dragostei.

Cumătra a închis ochii şi a dat paharul cu iubire peste cap. Băutura îi ardea gâtul, amestecându-se cu învolburatul ei sânge. La început nu a mai putut respira, simţea cum ochii îi ieşeau din orbite, iar urechile îi ţiuiau. Corpul i se contracta violent, spasmele făcând-o să se zvârcolească pe jos. Iubirea îşi făcea loc printre organele ei, pătrunzându-i în sânge, mâncându-i inima şi făcându-i mucoasa intestinelor să vibreze. Luă forma unui bulgăre de foc şi încet urcă până la creier, acolo îşi urlă năduful, zbieră prin urechile Cumetrei, dărâmând astfel cârciuma.

Lupul râdea zgomotos în timp ce veveriţa se ascunsese sub o masă. Toate privirile erau aţintite asupra Cumetrei îndrăgostite care scuipa foc. Tâmplele îi deveniseră transparente şi înăuntrul ţestei ei se vedea cum iubirea clocotea. Dintr-o dată, aceasta se transformă într-un şarpe şi retezându-i capul bietei Cumetre, ieşi afară şi se târî pe pământ. Cumătra cu ochii larg deschişi îşi urmărea puiuţul cum unduindu-se, cu coada lui de fier, sfărâma tot în jur. După câteva secunde, iubirea se dizolvă, iar Cumătra îşi reveni la normal.

Uite aşa s-a îndrăgostit Cumătra şi tot aşa s-a şi lecuit de iubire. I-a plătit lupului pentru paharul cu dragoste şi luându-şi paltonul din blană de cârtiţă şi pălăria cu pană de guguştiuc a plecat acasă. Era extenuată de atâta iubit.